Smoothie-ul, bautura preferata a Raw veganilor Recomandat

Miercuri, 19 Martie 2014 00:00 Scris de 
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Smoothie este o bautura energica si nutritiva care poate inlocui cu succes micul dejun traditional astfel incat sa incepi ziua cu brio. Pe langa faptul ca este o bautura delicioasa constituie un mic dejun sanatos si consistent care iti va furniza energia necesara 2-3 ore. Smoothie-ul detine beneficii care te vor convinge sa alegi un mic dejun care se bea in defavoarea celui care se mananca. 

Consumarea unui smoothie de dimineata la prima ora este o forma naturala de a vitaminiza corpul cu fructe si legume crude in forma lichida care ajuta corpul tau sa digere si sa asimileze nutrientii foarte usor. Consumand fructele si legumele procesate in blender impreuna cu apa e ca si cum ai veni in ajutorul procesului de digestie astfel incat stomacul trece direct la nivelul 2 de procesare a micului dejun. Rezultatul este absorbtia vitaminelor si nutrientilor imediat ce ai baut primele inghitituri. 

Ce contine un smoothie? 

Un smoothie poate contine fructe, legume, frunze verzi,seminte, lapte vegetal, tarate si fulgi de cereale cat mai putin procesate si apa. Preferabil e sa nu le amesteci pe toate odata pentru o digestie usoara. Pentru a evita balonarea este bine sa nu amesteci mai mult de 3-4 ingrediente intr-un smoothie. Combinarea ingrediente este si ea foarte importanta la fel ca si in alimentatie.

Daca optezi pentru un smoothie de fructe incearca sa eviti sa le combini cu legume, dar poti opta pentru frunze verzi cu gust neutru: spanac, salata, loboda sau pentru cele cu gust puternic pe care trebuie sa le folosesti in cantitati mici: patrunjel, marar, menta, busuioc. Daca vrei sa folosesti citrice incearca sa nu le combini cu alte fructe decat fructe acide. De la regula de baza deviaza marul care poate fi combinat cu legume pentru a da un pic de dulceata smoothie-ului. Marul face casa buna in mod special cu radacinoasele: morcovi, telina si sfecla. 

Daca faci sport dimineata, smoothie-ul este micul dejun perfect pentru tine. Imediat dupa sport poti alege un mic dejun care sa iti furnizeze doza necesara de proteine pentru intreaga zi adaugand niste seminte de in, canepa, chia, floarea soarelui, iar in loc de apa sa folosesti lapte de migdale, soia, orez sau nuci. Daca esti adepta cerealelor le poti adauga si pe acestea in smoothie-ul tau: fulgi de ovaz, orz, secara, tarate de grau spelta, psylium, hrisca. Important este sa adaugi suficient lichid – apa sau lapte – astfel incat ingredientele amestecate sa se poata consuma in stare lichida. 

Daca ti se pare ca ai nevoie ca smoothie-ul sa fie mai dulce opteaza pentru banane coapte bine. Acestea vor neutraliza gusturile puternice si il vor indulci. Daca totusi ai nevoie de ceva mai dulce, opteaza pentru indulcitori naturali: extract de stevie, sirop de curmale, zahar brut din trestie de zahar sau fructe uscate hidratate: curmale, stafide, smochine, caise. 

Cat smoothie trebuie sa beau? 

Multi oameni se plang ca nu se satura cu un smoothie la micul dejun si ca dupa o ora lesina de foame. De rezistat pana la prima gustare sau pana la pranz nici nu poate fi vorba. Greseala consta in cantitatea de smoothie pe care o bei dimineata. Daca pana acum micul tau dejun consta din ou fiert, 2 felii de paine prajita cu gem si o cana mare de cafea sau un bol de cereale cu ciocolata si lapte, iar astazi il inlocuiesti cu 1 pahar de smoothie rezultat dintr-o banana, o mana de spanac si apa, e de inteles ca nu te saturi. E normal ca dupa 1h sa ti se faca foame. Cantitativ, nutritional si caloric comparatia nu este reala. 

Daca te-ai hotarat sa optezi pentru micul dejun sub forma de smoothie ai nevoie de cantitati mai mari. Trebuie sa bei smoothie pana cand simti senzatia de satietate. Cantitatea ideala de smoothie nu exista. Ea variaza de la persoana la persoana in functie de inaltime, greutate si metaboloism. Incepe cu 1l de smoothie de fructe sau legume si daca simti ca nu e suficient mareste doza cu 200-250ml in primele zile, dupa care poti sa maresti doza. 

In cazul smoothie-urilor pe baza de lapte care contin seminte si cereeale, cantitatile trebuie sa se micsoreze pentru ca au valori nutritive si calorice ridicate. Cantitatea mai depinde mult si de volumul de efort fizic depus zilnic. Daca esti o persoana sedentara cu siguranta cantitatea de smoothie va scadea. Daca esti o persoana activa care face sport in fiecare zi atunci cantitatile pot creste in functie de necesitate. 

Daca vrei sa incepi sa iti bei micul dejun in forma de smoothie este foarte important sa bei cantitati care sa te satisfaca nutritional si cantitativ. Cand corpul se va obisnui cu noul mic dejun iti va cere exact cantitatea de care are nevoie. 

Micul Dejun este cea mai importanta masa din zi....Nu sari peste Micul Dejun...La Micul Dejun poti sa mananci orice in cantitati industriale pentru ca pana la sfarsitul zilei corpul tau are timp sa proceseze alimentele ingerate la inceputul zilei...  

sfaturi pe care le-ai auzit, citit, vazut de nenumarate ori. Pe unele le-ai preluat ad literam si le-ai respectat cu sfintenie, pe altele le-ai evitat cu mare drag. Micul Dejun influenteaza toate celelalte mese pe care le vei avea pe parcursul zilei. Corpul uman are capacitatea sa se hranesca si sa se adapteze la combustibilul pe care i-l dai. Daca ii dai fructe de dimineata, corpul tau va cere toata ziua alimente crude si vii. Daca ii vei da cabanosi prajiti cu varza calita si bacon...corpul tau va tanji toata ziua dupa grasimi si prajeli. 

Asadar, tu detii puterea de a alege ce combustibil ii dai corpului tau la micul dejun.

Citit 6350 ori Ultima modificare Marți, 13 Mai 2014 02:34
Mai multe din această categorie: « 10 Motive sa incepi sa bei suc verde de grau